Asociatia „Aura Ion”

La fiecare cateva luni, strazile centrale ale orasului Bucuresti sunt împanzite de mii de alergatori si spectatori; iar cu fiecare ocazie, Asociatia ‘Aura Ion’, îsi asuma cu nerabdare responsabilitatea unui punct de apa si încurajare, care sa ofere sustinere alergatorilor si sa contribuie la consolidarea energiei si entuziasmului fantastic, oferite cu ocazia acestor evenimente sportive.

Ca orice organizatie de caritate din Bucuresti, cu fiecare actiune, intentionam sa ne implicam activ pe plan local, fiindu-ne foarte drag aspectul social al ‘punctului de reîmprospatare’, cat si munca în echipa; situat pe traseul evenimentului si avand 50+ voluntari, veniti în ajutorul alergatorilor, punctul de refresh al asociatiei noastre, aduce împreuna oameni din diverse medii profesionale si de diverse varste.

De asemenea, este o placere sa avem oportunitatea de a prezenta proiectele noastre caritabile, pe care le desfasuram la nivel national, pentru comunitatile rurale.

Echipa noastra de voluntari este cheia succesului nostru si feedback-ul pozitiv cu privire la evenimentele anterioare, ne-a oferit mereu energia si hotararea de a reveni la fiecare eveniment cu forte proaspete; Echipa AAI stie cum sa ofere zambete, atat copiilor care ne viziteaza la standul din Piata, organizand ateliere creative si actiuni de facepainting, oferindu-le baloane colorate si distractie alaturi de personaje de poveste, puse în scena de catre partenerul nostru de nadejde, BluParty, cat si alergatorilor, care trec pe la punctul nostru de refresh si încurajare.

Cine suntem?
Asociatia ‘Aura Ion’ este o organizatie de caritate, cu sediul în Bucuresti, care lucreaza alaturi de comunitatile locale, pentru a reduce saracia, suferinta si foametea, în zonele defavorizate din Romania. Asociatia a fost fondata în memoria Aurei Ion; Sublocotenentul Aurelia Ion, ofiter-student în anul V la Institutul Medico-Militar din Bucuresti, a decedat pe 20 ianuarie 2014, în urma accidentului aviatic care a avut loc în Muntii Apuseni. Era în varsta de 23 de ani si efectua un stagiu de pregatire la Spitalul Fundeni.

Înca de la o varsta frageda, Aura a fost un copil creativ, inteligent si perseverent. Înainte de moartea sa, Aura îsi gasise aripile si era pregatita sa înceapa un nou capitol în viata, aspiratiile ei deveneau realitate si era pe cale sa devina doctorul pasionat, care îsi dorise întotdeauna sa fie.

Aura a ales drumul voluntariatului si implicarii, pe parcursul studiilor participand ca voluntar în numeroase activitati pe linie medicala. Aura a fost o influenta pozitiva pentru multi, iar pierderea ei a fost devastatoare si a fost simtita în vietile multor oameni. Citatul folosit adesea de Aura, a devenit fundatia ambitiilor si aspiratiilor noastre: “Orice ai face va fi nesemnificativ, dar este foarte important sa faci acel lucru!” Prin actiunile noastre de voluntariat, întreprinse pentru ajutorarea celor mai putin privilegiati, dorim sa pastram exemplul oferit de Aura, dar si sa transformam aceasta tragedie, în urma careia Aura si-a pierdut viata, într-o schimbare pozitiva, de care Romania are atat de multa nevoie.

Ce facem?
Pentru ca dorim sa încurajam miscarea si un mod de viata cat mai sanatos dar si pentru ca dorim sa sprijinim activitatile sportive, suntem prezenti, înca din toamna anului 2015, la toate competitiile organizate de ABRC. Am început cu o echipa de 5 alergatori în 2015 si am crescut organic într-o echipa de 40+ de alergatori si peste 50 de voluntari extraordinari, implicati într-o serie de activitati în cadrul evenimentului. Ne bucuram de sustinerea publicului si în cadrul competitiilor ONG Challenge, obtinand de fiecare data un loc pe podium. Prin munca noastra, mobilizam oameni dinamici si altruisti, care cauta sa îmbunatateasca lumea prin actiunile lor. Existam datorita voluntarilor nostri, ei sunt cei care îsi doresc sa aduca o schimbare necesara în comunitate. Asociatia „Aura Ion” ofera oportunitatea perfecta de a realiza aceasta transformare.

Anul acesta misiunea noastra este sa ajutam copiii din medii defavorizate, sa mearga la scoala, oferindu-le 1000 de ghiozdanele complet echipate cu rechizite de cea mai buna calitate si produse de igiena personala, atat de necesare. Alaturi de alti parteneri, colaboratori si voluntari, contribuim la sustinerea unei cauze sociale care ofera oportunitati egale de dezvoltare, încercand sa reducem riscul de abandon scolar, în unele dintre zonele cele mai defavorizate ale Romaniei.

Cum ne poti sustine?
Vino în echipa noastra de alergatori, din cadrul competitiilor sportive organizate de ABRC sa alergam împreuna pentru educatia copiilor mai putin privilegiati proveniti din medii sociale defavorizate.

Nu este o exagerare sa spunem ca, fara munca asidua, cooperarea si entuziasmul voluntarilor nostri, nu am putea sa facem o diferenta în aceasta lume. Avem o multime de pozitii de voluntariat, disponibile în cadrul evenimentului: poti întreprinde actiuni de strangere de fonduri, atat de necesare pentru achizitionarea ghiozdanelelor si a rechizitelor, poti fi reprezentantul nostru la atelierul pentru copii de la standul din Piata, poti fi unul dintre voluntarii eroi de la punctul de divertisment si hidratare a alergatorilor si, astfel, poti contribui activ, în cadrul celor mai mari competitii urbane de alergare; ca voluntar al Asociatiei ‘Aura Ion’, vei ajuta sa facem o diferenta reala, nu doar în cadrul evenimentului acesta, dar vei fi parte din povestea noastra, în încercarea de a pune capat, saraciei si abandonului scolar din Romania.

Contact: info@auraion.ro, Facebook: AsociatiaAuraIon

Newsletter