French    Spanish    German    Finnish    Greek    Polish    Swedish
Youtube

Dan Puric

iul 2, 2014   //    Ambasadori  //   Niciun comentariu

 “Mișcarea este o nevoie pentru trup precum hrana este o nevoie pentru corp. Iar trupul nu este totuna cu corpul. Cel dintâi este străbătut de suflet. Cel de-al doilea este înlănțuit de natură. Și, de aceea mișcarea trupului este lupta discretă, dar zilnică, ce o ducem împotriva gravitației ce ne înlănțuie, este nostalgia vieții după libertatea absolută. Căci există o mișcare naturală care ne ajută să ne hrănim, să ne deplasăm, să ne reproducem, deci, în ultima instanță, ne ajută să trăim și exista, în același timp, o altă mișcare, dincolo de acest imperiu al necesității care ne ajută să ne desăvârșim.

Ea nu mai este mișcarea biologică, care face specia să supraviețuiască, ci cea care te pune în dialog cu spațiul și cu tine însuți. Aceasta este mișcarea care înnobilează și, astfel, prima ne ajută să ne hrănim iar cea de-a doua ne hrănește. Prima aparține speciei, a doua spiritului. Iar prin aceasta din urmă ne diferențiem și ne înălțăm deasupra tuturor viețuitoarelor. Căci, numai hrana spirituală îl face pe om să devină mai om”.

 

dan

Dan Puric este actor, regizor și scriitor român, un om frumos, talentat și prezent mereu lângă noi. Cârțile și spectacolele sale deschid lumea cu subtilitate și rafinament, realizate prin mijloace caracteistice stilului său original. De la spectacolele: Idolul și Ion Anapoda, Sinucigasul, Don Quijote, Visul sau Suflet românesc, nu poți pleca nepăsător sau doar fericit că ai mai bifat la cultura generală ceva, ci cu o stare de trezire și cu o luciditate care te face să te întrebi Cine sunt?.

www.companiadanpuric.ro

 

Comments are closed.