French    Spanish    German    Finnish    Greek    Polish    Swedish
Youtube

Salvati Copiii Romania

Aleargă în Echipa Salvați Copiii la Maratonul București

 

Fii alături de noi la maratonul din 9 octombrie şi ajută-ne să transformăm kilometrii alergaţi în şanse la educaţie de calitate pentru copii! Vino în echipa alergătorilor sau fii sponsorul nostru!

Alătură-te echipei noastre şi ajută-ne să strângem 10.000 de euro – sumă care poate asigura 10 burse şcolare pentru 10 dintre copiii cu poveşti şi rezultate impresionante, înscrişi în programele educaţionale Școală după Școală, Grădiniţe Estivale şi A Doua Șansă, derulate anul acesta de organizaţie. Află mai multe!

De ce să alergi cu noi

Poţi susţine cauza Salvaţi Copiii prin pasiunea ta: alergarea.

Avem nevoie de ajutorul tău pentru a sprijini educaţia şcolară, în condiţiile în care peste jumătate dintre copiii din ţară noastră se află în risc de sărăcie sau excluziune socială – cel mai mare procent înregistrat de la aderarea României la UE şi aproape dublu faţă de media europeană.

Ce facem cu banii?

Fondurile pe care le vom strânge împreună vor fi folosite pentru a asigura 10 burse şcolare pentru 10 dintre copiii cu poveşti şi rezultate impresionante, înscrişi în programele educaţionale Școală după Școală, Grădiniţe Estivale şi A Doua Șansă, derulate anul acesta de organizaţie.

Cum te poți înscrie în echipa Salvați Copiii

Pentru alergători individuali:

  1. În funcţie de nivelul pregătirii tale sportive, îţi poţi alege una dintre cele 4 curse din competiţie: cursa populară (3,6 km), ştafeta, semi-maraton (21 km) sau maraton (42 km).
  2. Noi te ajutăm să îţi creezi o pagină personală pe galantom.ro (cel mai popular site de fundraising) şi te învăţăm cum să aduni fonduri pentru cauza noastră de la familie, prieteni sau colegi. Vezi exemplu aici.
  3. Odată ce ai strâns minimum 250 de lei (o parte din sumă va fi folosită pentru achitarea taxei de participare către organizatorul evenimentului şi acoperirea altor cheltuieli aferente participării tale), eşti oficial membru al echipei Salvaţi Copiii, aşa că te înscriem gratuit în competiţie şi îţi dăruim tricoul oficial Salvaţi Copiii, pe care să îl porţi în ziua maratonului.

Pentru companii:

  1. Comunică intern evenimentul şi formează o echipă.
  2. Stabileşte împreună cu angajaţii cursa la care vreţi să alergaţi. Spre exemplu, cursa populară poate fi o idee distractivă şi inedită de teambuilding.
  3. Alege un pachet de sponsorizare şi noi îţi înscriem echipa în competiţie, apoi te ajutăm cu sfaturi şi informaţii despre participarea la eveniment.

Fă primul pas în cursa pentru dreptul la educaţie de calitate al copiilor!

 

Dacă vrei să alergi în echipa Salvaţi Copiii sau să fii sponsorul nostru, ne poți contacta la alexandra.boeriu@salvaticopiii.ro, adriana.zorila@salvaticopiii.ro sau telefonic, la 021.316.61.76.

 

Mulțumim și te așteptăm să alergi alături de noi!

http://www.salvaticopiii.ro/?id2=000200070013

https://www.facebook.com/SalvatiCopiiiRomania

https://www.youtube.com/user/SalvatiCopiii

echipa-salvati-copiii-la-maraton-9-octombrie