Skip to content

De ce să alergi pentru o cauză caritabilă

Alergând pentru o cauză caritabilă câștigi bucurie că poți ajuta și motivație în plus să îți duci provocarea până la capăt, motivaţie care te poate ajuta să duci la bun sfârşit atât antrenamente cât și cursa în sine.

Creează pagina de fundraising!

Eşti înscris, ai ales cauza dragă ţie, tot ce rămâne de făcut este să îţi creezi pagina de fundraising. 

Click aici pentru a crea pagina

Strângi fonduri pentru o cauză dragă

Folosirea unei provocări sportive pentru a strânge fonduri este un mod simplu de a contribui și a aduce o schimbare pentru o cauză dragă ţie. 

Câteva donaţii, oricât de mici, de la familia și prietenii tăi se pot aduna rapid și pot ajuta o cauză bună. Ai putea finanța tratament medical pentru cei în nevoie, ajutor pentru persoanele vulnerabile, plantarea de copaci, sau orice altă activitate importantă pentru tine.

Devii ambasador al cauzei susţinute

Pe lângă strângerea de fonduri, alergând pentru o cauză poţi ajuta și la promovarea/conștientizarea organizației susţinute – lucru deosebit de important mai ales pentru organizațiile mai mici sau noi. 

Fie că văd pagina ta de fundraising pe canale online, fie că te văd alergând cu tricoul cauzei, cei din jurul tău pot afla mai multe despre organizația susţinută, cauza lor și munca extraordinară pe care o fac. Dincolo de sumele strânse direct de tine, poţi inspira oameni din jurul tău să susţină pe mai departe cauza sau cine ştie să îţi urmeze exemplul și să devină alergători fundraiseri la rândul lor.

Primeşti un boost de motivaţie

Iubim mişcarea, dar trebuie să fim oneşti că sunt dimineţi când e mai greu să ieşi la un antrenament, mai ales când vremea e urâtă. Știind că alergi pentru o cauză caritabilă, ştiind că oameni din jurul tău au avut încredere și au donat, îţi poate da un stimul suplimentar pentru a-ţi pune pantofii de alergare în picioare și a ieşi la antrenament.

Chiar și în cursă când poate te loveşti de faimosul “zid”, gândul că nu alergi doar pentru tine, ci pentru impactul și beneficiarii ajutaţi de organizaţia susţinută poate fi impulsul care să te aducă până la linia de finish!

Creează legături noi sau reconectează-te cu oameni dragi

Aşa cum în cursă nu alergi singur, nici în experienţa de fundraising nu vei fi singur. Vei putea cunoaște oameni noi și de ce nu forma noi prietenii. Aveţi deja două lucruri în comun: alergarea și pasiunea pentru aceeași organizație caritabilă. Unele organizaţii facilitează chiar antrenamente comune, aşa că ai şansa să îţi găseşti parteneri de antrenamente.

În plus, de multe ori, promovând pagina ta de fundraising, ai surpriza să primeşti donaţii de la oameni dragi cu care nu te-ai mai auzit de foarte mult timp, ocazie perfectă pentru a vă reconecta.

Sănatate pentru corp, minte și suflet

Alergarea cu siguranţă are multiple avantaje de sănătate pentru corpul nostru dar și pentru sănătatea mintală. Dacă la aceste beneficii mai adăugăm bucuria și satisfacţia de a face bine, de a ne implica avem deja o experienţă benefică integrată pentru corp, minte și suflet.

Iar la finalul cursei, indiferent de rezultatul sportiv, credem că împlinirea de a fii ajutat o cauză dragă este ceva extraordinar. Mai ales cănd o faci alături de alţi alergători din echipa organizaţiei și poţi să vezi clar cum pic cu pic aţi strâns o sumă importantă și care creează o schimbare.

Creează pagina de fundraising!

Eşti înscris, ai ales cauza dragă ţie, tot ce rămâne de făcut este să îţi creezi pagina de fundraising. 

Click aici pentru a crea pagina
en_GB