Sari la conținut

Copiii din centrele de plasament au nevoie de tine ca să meargă la terapie!

Peste 45.000 de copii şi tineri se află în sistemul de protecţie din România. Aproximativ 9.000 de copii intră în sistem în fiecare an, ca urmare a abandonului sau a tragediilor care le lovesc familiile. 

Programul educațional Ajungem MARI al Asociației Lindenfeld susține pe termen lung copiii și tinerii instituționalizați și din medii defavorizate pentru a AJUNGE MARI, adulți responsabili și independenți. Cu ajutorul unei echipe mari de voluntari, încercăm să reducem trauma provocată de abandonul și separarea de familie și să le transmitem acestor copii nu doar cunoștințe, ci și valori morale pentru o viață sănătoasă și demnă. 

Cât costă o lună de terapie pentru un copil? Și cum strângem banii 🙂 

Cei mai mulţi dintre aceşti copii se confruntă cu traume emoţionale mari și au nevoie de ședințe de terapie pe termen lung. Doar în acest fel pot învăţa cine sunt şi ce pot, astfel încât să ajungă să ducă o viaţă sănătoasă, împlinită.

Şedinţele de terapie le oferă copiilor şi tinerilor din centrele de plasament şansa de a-şi îmbunătăţi abilităţile de comunicare, de a învăţa să-şi exploreze şi să-şi exprime în siguranţă emoţiile dificile asociate cu experienţele de viaţă traumatizante trăite (neglijenţă, abuz, abandon, instituţionalizare), să-şi dezvolte capacitatea de autocontrol, toleranţa la frustrare, rezilienţa, încrederea în sine.

Costul unei şedinţe de terapie pentru un copil este de 110 de lei. Cu 440 de lei acoperim costul pentru o lună de terapie pentru un copil. 

Ştim că îţi place să alergi, aşa că te invităm să o faci pentru viitorul acestor copii. Intră în echipa noastră şi invită-ţi familia şi prietenii să te susţină prin donaţii. Fiecare donaţie este un pas în plus în procesul de dezvoltare al beneficiarilor noştri. Cu cât suma pe care o strângi este mai mare, cu atât putem susţine mai mult timp terapia care schimbă vieţi.

 Alergi pentru viitorul copiilor din centrele de plasament 

Sunt peste 2200 de copii şi tineri din Bucureşti şi 24 de judeţe cu care lucrăm şi cărora încercăm să le fim alături pe termen lung. Le oferim ajutor, educaţie şi suport cu ajutorul echipei noastre de aproximativ 1600 de voluntari, implicaţi în proiecte precum: 

  • ședințe de pregătire şi recuperare şcolară;
  • vizite de orientare profesională în companii;
  • consiliere vocaţională;
  • ieşiri recreative şi educative;
  • excursii şi tabere de dezvoltare personală;
  • educaţie financiară şi antreprenorială;
  • educaţie pentru sănătate şi sexuală;
  • educaţie informatică;
  • terapie – consiliere psihologică şi psihoterapie, logopedie, sand-play, terapie prin joc.

Toate proiectele Ajungem MARI  se concentrează pe dezvoltarea personală a copiilor instituţionalizaţi – creşterea stimei de sine, formarea abilităţilor de lucru în echipă şi de comunicare. Folosim metode educative interactive pentru a le oferi experienţe memorabile, încurajări, motivare şi îndrumare.

Află mai multe despre noi pe www.ajungemmari.ro.

Dacă vrei să ni te alături, contactează-ne la vivianda@ajungemmari.ro

ro_RO