Sari la conținut

ASOCIAȚIA THE SOCIAL INCUBATOR

Asociația The Social Incubator a fost înființată în aprilie 2014 de către un grup de cinci prieteni, profesioniști în domenii diferite, care s-au implicat împreună în multiple activități de voluntariat, sub forma unui sprijin punctual și pe termen scurt pentru tinerii instituționalizați. Ei și-au dat seama însă că nevoile acestor tineri sunt mult mai complexe și că, pentru a determina o schimbare reală și sustenabilă în viețile lor, este necesar ca ei să fie sprijiniți în mod individual, pe termen lung.Obiectivul principal al proiectelor asociației este de a-i susține pe tinerii care au părăsit, sau urmează să părăsească, sistemul de protecție a copilului, cu vârste cuprinse între 16 și 26 de ani, să facă tranziția către viața adultă, într-un mod care să le pună în valoare aptitudinile și să le asigure independența pe termen lung.

În cei 9 ani de activitate am avut peste 35.000 de tineri participanti la ateliere de dezvoltare personală și profesională, 2036 tineri susținuți în cadrul programului principal al asociației “Tineri de Viitor”, cu arii multiple de intervenție, un total de 50 de proiecte ce se desfășoară în 30 de judete.

Pilonii principali pe care ne bazăm intervenția sunt: consilierea în carieră, consilierea vocațională și psihologică; educația non-formală; sprijin pentru educația formală; facilitarea de stagii de practică și, ulterior, sprijin pentru găsirea unui loc de muncă plătit.

În continuare, peste 3.000 de tineri părăsesc anual sistemul, fără nimic sigur, fără plasa de siguranță a unei familii. De multe ori, pentru că sunt atât de vulnerabili, tinerii ajung să trăiască în condiții foarte dificile sau în rețelele de trafic de persoane sau de droguri.

De 9 ani, suntem consecvenți misiunii noastre de a le oferi tinerilor din medii vulnerabile sprijinul, resursele și oportunitățile care să-i ajute să se integreze în societate. Credem că doar ei înșiși își pot crea propriul drum. Ne place să spunem că îi ajutăm pe tineri să-și găsească “undița”, și nu le dăm direct “pește”. Îi ajutăm să-și construiască un viitor în care se pot susține singuri.

ro_RO