Asociația Zi de BINE
La Asociația Zi de BINE suntem facilitatori și catalizatori pentru fapte bune care ajută comunitățile la nevoie. Punem reflectorul pe punctele dureroase mai puțin vizibile, aducem ONG-urile la început de drum mai aproape de împlinirea misiunii lor și dăm ocazia oricui dorește să se implice să facă Bine repede și simplu, prin soluții inedite ce pot fi implementate cu rezultate rapide.
COMUNITATEA 360 – De cursă lungă!
Într-o lume ideală, copiii noștri merg la școală cu drag. Îi așteaptă acolo clase curate și frumoase, echipate pentru 2023, profesori bine pregătiți și răbdători, colegi prietenoși. O lume fără bullying, fără pedeapsă, fără dealeri de droguri la poarta școlii.
Poate că suntem departe de ideal. Dar putem face pași spre el dacă înțelegem că fiecare dintre noi poate să contribuie la educație – formală și informală: părinți, profesori, copii, vecini – fiecare dintre noi poate să fie cauză a problemelor sau resursă pentru rezolvarea lor.
Putem aștepta să facă statul (câte generații mai suntem dispuși să așteptăm?) sau putem fi Comunitatea 360 din jurul unei școli.
Cum?
La Zi de BINE amenajăm și dotăm laboratoare de știință, săli de clasă sau biblioteci, facem ateliere antibullying, ateliere antidrog, sesiuni de nutriție, susținem profesori în dorința lor de formare continuă, sprijinim părinții și bunicii în situații vulnerabile, facem lecții cu copiii care au de recuperat, implicăm vecinii în activități educative. Construim COMUNITATEA 360.
Cu ajutorul oamenilor de BINE. Ești om bun? Îți dăm ștafeta. Nu e nevoie să fim buni alergători. Ci mulți alergători. COMUNITATEA 360 – De cursă lungă!
Mai multe informatii pe: https://www.zidebine.ro/ce- facem/proiecte/